Este stiut ca nu se poate invata Credinta Bisericii Ortodoxe de Rasarit printr-un studiu intelectual, ci numai prin traire. Aceasta se gaseste nu in stiinta teologiei, ci in dumnezeiestile slujbe, in chilia calugarului, in rugaciunea unei femei oarecare, in moartea nepregetata a mucenicului, in definitiv, in tot ceea ce traieste. Nu te poti apropia de ea fiind in afara, ci doar fiind inauntru.
Biserica insasi este constienta de limitele actului de definire. Viata de credinta nu se poate inchide in formule. Conform conceptiei ortodoxe, crestinatatea este vietuire, nu o invatatura. Catehezele si marturisirile de credinta au fost numite ,,scorneli de papistasi mai mult smintitoare decat ziditoare. Singurele documente vrednice de crezare pe care se bizuie credinta ortodoxa sunt Biblia, textele sfintelor slujbe, lucrarile Sfintilor Parinti, precum si hotararile celor sapte sinoade ecumenice – marturie deplina, o data pentru totdeauna.
De aceea, prezentarea credintei si a fiintei Bisericii Ortodoxe de Rasarit nu poate fi decat una relativa. De la inceput, un asemenea lucru ar trebui sa fie inteles ca o formulare scrisa a conceptiei unei anume persoane, cu referire la anumite linii directoare din credinta ortodoxa, si in concluzie, limitata. Ca totalitate, Ortodoxia ramane cu neputinta de a fi definita sau descrisa, acest fapt fiind una din inevitabilele caracteristici de baza ale sale. Sper ca cititorul sa aiba permanent in minte aceasta situatie.
