Despre marginita putere a diavolului

Pe cand Saul din Tars, pe atunci crancenul aparator al Legii celei vechi si prigonitorul celei noi - a harului, sufla “inca amenintare si ucidere impotriva ucenicilor Domnului” (Fapte 9, 1), mergand spre Damasc spre a-i lega si intemnita pe acestia, cu incuviintarea mai-marilor poporului sau, iata ca “o lumina din cer, mai puternica decat stralucirea soarelui” (Fapte 26, 13) l-a invaluit pe el si pe cei dimpreuna cu dansul, iar el a auzit “un glas in limba evreiasca: Saule, Saule, de ce Ma prigonesti?” (Fapte 26, 14). “Cazand la pamant… el a zis: Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu il prigonesti”. Iar Saul “tremurand si inspaimantat fiind, a zis: Doamne, ce voiesti sa fac?” (Fapte 9, 4, 5, 6). Si atunci, viitorul Mare Apostol al neamurilor a auzit porunca pe care o rosteste, tainic si neschimbat, Mantuitorul Hristos, de fiecare data, inimii fiecarui trimis al Sau la apostolat in mijocul celor cazuti si pierduti in deasa plasa a pacatului, a inselarii spirituale, a negurii sufletesti si a osandei mortii celei vesnice: “Sa le deschizi ochii ca sa se intoarca de la intuneric la lumina si de la stapanirea lui Satan la Dumnezeu, ca sa ia iertarea pacatelor si parte cu cei ce s-au sfintit prin credinta in Mine” (Fapte 26, 18).

Autor: Ioan Gura de Aur